ANUNȚ privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuintei (sezonul rece) și a stimulentului pentru energie (lunar, tot anul)
Primăria comunei Sănduleni informează că familiile cu venituri nete lunare mai mici de 1386 lei/membru de familie sau persoanele singure cu venituri nete lunare pana la 2053 lei, pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței în sezonul rece ( perioada de 5 luni cuprinsa intre data de 1 noiembrie a anului curent si data de 31 martie a anului următor) și suplimentul pentru energie( pentru tot anul).
Cererea si declarația pe propria răspundere se depune la sediul primăriei, după cum urmează:
– până la data de 20 ale lunii, acordarea dreptului se va realiza începând cu luna respectivă;
-după data de 20 ale lunii, acordarea dreptului se va realiza începând cu luna următoare.
Cererea va fi însoțită de următoarele documente:
– Copii ale actelor de identitate ale persoanei singure, respectiv ale membrilor de familie ( C.I., Certificat de naștere, Certificat de căsătorie);
– Copie a unei facturi de furnizare a energiei;
– Documente care atestă veniturile nete realizate în luna anterioară depunerii cererii (adeverință salariat, cupon pensie, etc.);
– Adeverință de la Registrul Agricol;
– Certificat de atestare fiscală;
– Adeverință ANAF eliberată de Primărie.
IMPORTANT!
Ajutorul se acordă pentru un singur sistem de încălzire și numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu sau după caz de reședință.
Titularii ajutoarelor de încălzire sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
Lista bunurilor care conduc la excluderea ajutorului pentru încălzirea locuinței și suplimentului pentru energie:
– clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu și anexelor gospodărești;
– terenuri de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă și alte terenuri intravilane care depășesc 2000 mp;
– autoturism/ autoturisme și/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani;
– mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani;
– autovehicule (autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci);
– utilaje agricole (tractor, combină);
– utilaje de prelucrare agricolă ( presă de ulei, moară de cereale);
– utilaje de prelucrat lemnul ( gater sau alte utilaje acționate hidraulic, mecanic sau electric), aflate în stare de funcționare;
– depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei;
– suprafete de teren, animale și păsări a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1000 euro pentru persoană singură, respectiv suma de 2000 euro pentru familie.
Cuantumul ajutorului pentru încălzire:
Venit net/membru de familie sau al persoanei singure |
Compensare procentuală |
Cuantum ajutor încălzire combustibili solizi si/sau petrolieri |
Cuantum ajutor încălzire gaze naturale |
Cuantum ajutor încălzire Energie electrică |
Pana la 200 lei |
100% |
320 lei |
250 lei |
500 lei |
200,1 lei – 320 lei |
90% |
288 lei |
225 lei |
450 lei |
320,1 lei – 440 lei |
80% |
256 lei |
200 lei |
400 lei |
440,1 lei- 560 lei |
70% |
224 lei |
175 lei |
350 lei |
560,1 lei- 680 lei |
60% |
192 lei |
150 lei |
300 lei |
680,1 lei- 920 lei |
50% |
160 lei |
125 lei |
250 lei |
920,1 lei- 1040 lei |
40% |
128 lei |
100 lei |
200 lei |
1040,1 lei- 1160 lei |
30% |
96 lei |
75 lei |
150 lei |
1160,1 lei-1280 lei |
20% |
64 lei |
50 lei |
100 lei |
1280,1 lei-1386 lei |
10% |
32 lei |
25 lei |
50 lei |
In cazul persoanei singure:
1280,1 lei-2053 lei |
10% |
32 lei |
25 lei |
50 lei |
Suplimentul pentru energie are drept scop acoperirea integrală sau a unei părți din cheltuielile cu iluminatul locuinței, susținerea facilităților de gătit și asigurarea apei calde în locuință și este în cuntum de :
– 30 lei/lună pentru consumul de energie electrică;
– 10 lei/lună pentru consumul de gaze naturale;
– 10 lei/lună pentru consumul de energie termică;
– 20 lei/lună pentru consumul de combustibili solizi și/sau petrolieri;
Informații suplimentare pot fi obținute la sediul Primăriei Sănduleni.