Cultura

Tradiţii si obiceiuri

Multe din tradiţiile oamenilor de la sate au dispărut odată cu dezvoltarea industriei. Principala ocupaţie a oamenilor este agricultura şi creşterea animalelor. Femeile în vârstă se mai ocupă şi astăzi cu prelucrarea lânii, făcând covoare în războaie de ţesut.
Cele mai frumoase obiceiuri care se păstrează peste ani sunt specifice sărbătorilor religioase.
De Crăciun se păstreaza obiceiul de a merge cu colindul şi "Steaua", la gospodarii satului. Sărbătoarea Crăciunului este aşteptată de toată lumea prin acea curăţire sufletească pentru a-L primi pe Cristos. Curăţirea se face prin taina sfintei spovedanii şi a împărtăşaniei.
Întâmpinarea Anului Nou se face cu mult timp înainte prin învăţarea pluguşorului, confecţionarea hainelor şi a măştilor populare , care în ziua de 31 decembrie a fiecărui an sunt purtate de tineri pentru a înveseli oamenii.
Acest obicei vine din vechime, demonstrând încă o dată că plugăritul i-a însoţit pe înaintaşii noştri de-a lungul istoriei.
Un vechi obicei păstrat peste veacuri este "Jocul caprei". Grupul de tineri care doresc an de an să păstreze acest obicei învaţă cu grija rolurile si transmit un mesaj de sănătate şi belşug în viitor.
În fiecare an "Capra" de la Sănduleni a fost invitată la "Festivalul datinilor şi obiceiurilor de iarnă" de la Bacău.
În comună se păstrează obiceiul hramurilor bisericeşti specifice cultului ortodox şi catolic.

Biblioteca

Înfiinţată în anul 1964, aceasta a deservit de-a lungul anilor populaţia comunei, indiferent de vârstă şi categorie socio-profesionale cu multe informaţii.
În funcţie de bugetul alocat s-au achiziţionat documente încât să se satisfacă utilizatorii. Fondul de carte a fost asigurat prin finanţare publică şi donaţii de la Ministerul Culturii. În anul 2005 s-a ajuns la un fond de carte de 7138 volume.
Biblioteca a fost si este un nesecat izvor de informaţii. Cu ocazia aniversărilor culturale, serbărilor şcolare, activităţilor educative, biblioteca a oferit materiale bibliografice pentru documentare.
În viitor se doreşte achiziţionarea de cărţi şi periodice care să mulţumească cititorii şi dotarea instituţiei cu mijloace moderne de informare.

Monumente

Comuna Sănduleni se înscrie printre comunele care au dat jertfă în primul şi al doilea război mondial. Semn al recunoştinţei şi preţuirii înaintaşilor noştri, în comună au fost înălţate 2 monumente închinate eroilor căzuţi la datorie.
Primul monument a fost construit în anul 1920 în satul Verşeşti.
Al doilea monument a fost ridicat în anul 1932 în centrul comunei. În anul 1988 monumentul a fost renovat. Monumentul din blocuri de piatră este înalt de 4 m si este închinat eroilor din 1916-1918.


In Sănduleni există un muzeu al satului înfiinţat de preotul ortodox Daniel Puiu. Muzeul se află într-o casă bătrânească închiriată de preot şi aici se găsesc obiecte de artă, costume populare. Clădirea adăposteşte si multe picturi pe sticla precum şi sculpturi în lemn apaţinând copiilor din sat.


Galerie Foto

Poza
Înapoi